La un moment dat, în plină dezvoltare a carierei mele de manager am întâmpinat niște probleme de sănătate. Aveam atunci 35 de ani, lucram mult peste program și scăzusem simțitor numărul de ore alocate mișcării în favoarea celor de stat pe scaun. În mod evident aveam și tendință accentuată de îngrășare, venea la pachet cu succesul în carieră. Și într-o zi am rămas blocat în pat. Nu a fost dintr-o dată, așa cum credeam că se întâmplă chestiile astea, m-a durut spatele cale de vreo lună înainte să se întâmple blocajul. În orice caz n-a fost plăcut, doar ușor amuzant acum, privind în urmă. E adevărat că plângeam și râdeam în același timp încercând să mă rotesc în pat de pe o parte pe cealaltă. Faza cea mai amuzantă a fost atunci când, dupa vreo 2 zile de blocaj în pat, un prieten, medic, a venit la mine și m-a amenințat că mă ia pe sus cu ambulanța și mă duce la spital pentru a-mi face o clismă dacă nu mă mobilizez să mă duc la toaletă. În vreo 2 ore am făcut-o. Mi-a crescut încrederea în mine și, treptat, mi-am revenit, inflamația a scăzut, am fost foarte atent o vreme, m-am făcut bine. Totuși nu am redus din greutatea suplimentară. Nici foarte sportiv nu am devenit. Confortul era prea dulce.
După 5 ani, aveam deja un copil de 2 ani, un început promițător de burtică și multe ore de sedentarism cu tendință crescătoare. Iar de data asta am răms blocat pe podea, pe spate, lângă copil, jucându-mă. Deja mă durea spatele de la o vreme dar nu învățasem încă lecția. Mi-a luat patru ore să mă deplasez pe spate din sufragerie până în dormitor, folosind cărțile cartonate ale copilului ca o sanie. Jumătate de oră a fost deplasarea și trei ore și jumătate ridicarea în pat. Tot vreo două zile am fost blocat în pat și de data asta, până mi-au făcut o injecție pentru a putea vizita baia. Au urmat mai multe investigații (RMN etc.) și concluzia a fost că am aproape două hernii de disc. Nu una și ceva ci două care sunt aproape hernii nasoale.
A doua întâmplare mi-a provocat așa o motivație încât am decis să fac mișcare și să mai slăbesc. După vreun an de la eveniment am descoperit terapia manuală mixtă. Am devenit client constant pentru vreo doi ani iar apoi, văzând ce bine m-am recuperat, am decis să învăț și eu să practic. Fie vorba între noi, primul an de terapie am fost doar beneficiarul acestor tehnici combinate de masaj fără să mă îndemn prea tare la exerciții de recuperare. Probabil că recuperarea ar fi durat mai puțin dacă îmi depășeam inerția mai repede.
În orice caz, după multe interacţiuni cu oameni cu diverse dureri provocate de asimetrii ale coloanei şi o suită de cărţi ieşite în calea mea din noroc, întâmplare sau căutare specifică, am decis să introduc mișcarea mai mult în viata mea iar acest fapt se putea realiza doar transformând meseria de zi cu zi în mișcare. Așa m-am apucat să studiez și să practic masajul terapeutic (o combinatie de Yumeiho, Thai, Shiatzu).
Practica mea s-a făcut atât pe sportivi cu masa musculară tonifiată cât și pe persoane sedentare la care masajul ținea cont de dezvoltarea insuficientă musculară. Ca să pun o bază solidă formării mele, am urmat și cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport la secția de Kinetoterapie și Motricitate Specială din cadrul Universității Spiru Haret din București, devenind kinetoterapeut. În paralel am făcut și cursul de Yumeiho până la gradul 2, doar atât îmi mai rămăsese fizic timp între examenele de la facultate și jobul de manager. Trei ani de practică cu mari satisfacții.
Formarea mea în domeniul Terapiei de Integrare Senzorială a fost o surpriză extrem de plăcută pentru mine, probabil pentru că obiectivele terapeutice se transformă destul de vizibil și relativ rapid în rezultate. Aici mi-am dat seama că m-am apropiat foarte mult de beneficiari, rezultatele motivându-mă să aloc un număr mare de ore și acestui tip de terapie.
În 2020 am revenit la Brașov și am deschis o firmă în care să aplic tot ceea ce știu în beneficiul tuturor celor care suferă de dureri provocate de asimetrii ale coloanei vertebrale. Și uite-aşa, am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea mea. Cel puţin până în punctul în care am ajuns, hotărând că urmarea va fi o investiţie bună și pentru alții.