Evaluare psihologică & Consiliere psihologică
Evaluarea sănătăţii mintale pentru copii și adolescenți (6 – 19 ani)
Vă ajută să aflați dacă un copil/adolescent se confruntă sau nu cu o problemă de sănătate mintală.
Vă îngrijorează anumite emoţii sau comportamente ale copilului/adolescentului dumneavoastră (hiperactivitate, dificultăţi de atenţie acasă sau la grădiniţă/ şcoală, frici, tristeţe, anxietate de separare, anxietate de performanţă, dificultăţi în relaţionarea socială etc.)? Atunci vă propunem serviciul nostru de Evaluare a sănătăţii mintale / Evaluare complexă.
Procesul de evaluare se defășoară urmând următorii pași:
- Informaţii preliminare. După ce primim solicitarea din partea dumneavoastră, psihologul Kineto Resense vă va contacta pentru a stabili, de comun acord, termenii colaborării.
- Interviul cu părinţii reprezintă o etapă importantă a evaluării. Interviul se poate desfăşura faţă în faţă (la sediul Kineto Resense), online (videochat) sau hibrid, conform preferinţelor dumneavoastră.
- Completare de formulare şi chestionare. Evaluarea presupune completarea unui set de formulare şi chestionare de către părinte şi copil/adolescent (în funcţie de vârstă şi de simptomele prezente). Un alt actor relevant în această evaluare este cadrul didactic al copilului, fiind rugat să răspundă întrebărilor cuprinse în instrumentele de evaluare dedicate; implicarea acestuia este recomandată, dar nu obligatorie. Completarea formularelor se poate face atât în format clasic, creion-hârtie, cât și în format online sau hibrid (unele clasic, altele online), în funcție de preferințe și de disponibilitate.
- Evaluare directă a copilului sau a adolescentului.În funcţie de vârsta şi simptomele copilului sau adolescentului, evaluarea poate cuprinde una sau mai multe dintre următoarele metode de evaluare: interviu, realizarea de diferite probe psihologice în prezenţa evaluatorului, observarea comportamentală în mediul natural (ex: observarea copilului la grădiniţă/școală). Evaluarea copilului/adolescentului se poate realiza pe parcursul a 1-2 şedinţe.
- Analiza rezultatelor.Rezultatele testelor psihologice sunt analizate prin compararea lor cu cele obţinute pe un eşantion semnificativ de copii/adolescenți de aceeaşi vârstă şi același sex. Analiza, integrarea informaţiilor şi interpretarea lor este realizată de specialistul centrului nostru.
- Raport de evaluare. La final, veţi obţine un raport de evaluare cuprinzând rezultatele şi concluziile evaluării. Raportul final va fi prezentat şi explicat de către psihologul responsabil de caz şi vor fi oferite recomandări pentru intervenţie.
Beneficiile serviciului
La finalul unei astfel de evaluări, veţi afla dacă copilul/adolescentul dumneavoastră se confruntă sau nu cu o problemă de sănătate mintală.
Veţi obţine un raport de evaluare cuprinzând rezultatele, concluziile evaluării și recomandări pentru intervenţie.
Tarife și programare
Costul unui evaluari este de 520 lei (3-4 ședințe iar prima ședință este destinată exclusiv părinților).
Pentru programări la o consultație psihologică vă rugăm să ne contactați telefonic, între orele 9.00-17.00, la numarul de telefon 0743051877 sau sa ne scrieti la alina.soltesz@kinetoresense.ro
Vrei să afli mai multe despre evaluare sau consiliere psihologică?
Pur si simplu scrie-ne sau dă-ne un telefon și programează o întâlnire pentru a afla mai multe detalii.
Vino la noi să afli dacă este ceea ce ai tu nevoie.