La 35 de ani, prins în cariera de manager și cu prea puțină mișcare, am ajuns să trăiesc prima experiență serioasă de blocaj lombar. Zile întregi am rămas imobilizat la pat, încercând cu greu să mă întorc de pe o parte pe alta. Privind acum în urmă, îmi amintesc cum plângeam și râdeam în același timp, iar un prieten medic chiar m-a amenințat în glumă că mă duce cu ambulanța la spital dacă nu reușesc singur să merg la baie.

Credeam că am învățat lecția, dar câțiva ani mai târziu, jucându-mă pe podea cu fiica mea, am rămas din nou blocat. De data aceasta a fost și mai complicat: mi-au trebuit patru ore să mă târăsc până în dormitor, folosindu-mă de cărțile ei cartonate pe post de sanie. Diagnosticul a confirmat două hernii de disc incipiente – un semnal de alarmă pe care nu-l mai puteam ignora.